सिंगुर दर trist

Cand avea trei ani, parintii lui s-au hotarat sa scape de el. L-au dus la un orfelinat si l-au lasat acolo. De-atunci, viata lui e un nesfarsit cosmar. Si totusi, sufletul lui a ramas neatins. A scris caiete intregi de poezii, multe din ele fiind publicate intr-un ziar local. Poezia si rugaciunea au ramas singura lui alinare. Scrie mult, plin de ardoare, pe unde apuca. In gara, pe strada, prin parcuri, ori prin ruinele unei case unde si-a gasit culcus de cativa ani. Ore in sir sta ghemuit si scrie. Versuri stangace, povesti naive, fraze gafaite, strigate sacadate. Am ales cateva
din poeziile lui pentru a le publica. Nu le luati in ras. Sunt versurile unui tanar aruncat la gunoi de parinti, torturat de colegi, bestelit si batut de profesori, haituit de autoritati. Aici, in versurile astea stangace, sunt adunate visele lui. Vreau viata…vreau sa traiesc….de ce nu ma pot bucura de ea?….” erau cuvintele lui, si dupa 2 zile s-a stins. De ce Dumnezeu a avut nevoie de el acolo sus? S-a prins de acea ata alba ce mergea sus catre cer…a cerut acea ata…”da-mi ata aia alba…caci eu trebuie sa ma duc sus, dar fara voi”.Si a ajuns sus….el e inger….ne priveste…ne vegheaza…”ma bucur ca radeti, sa ii saluti pe toti”Ultimele lui cuvinte ce m-au intarit…au fost “mi-e mila de voi, nu plangeti”….si a plecat…..si-a dat ultima suflare….nu mai e.A plecat suparat ca nu si-a trait viata….dar bucuros…”am o familie minunata, va iubesc pe toti…stiu ce e dragostea…deci pot sa mor linistit…”Si parca il simt langa mine…mi-e dor de el.