न

Acest articol a rezultat din curajul cuiva care a întrebat “tu ce faci când te simţi singur?”.
Uneori dăruiesc chestii mici şi gesturi mici. Am observat că ridicarea stimei de sine este cea mai la îndemână atunci când dăruiesc ceva.Uneori citesc, ma uit la un film, scriu, sun pe cineva, ies afară.
Mă simt singur atunci când simt că mă cufund în mine însumi, când cad în propriul neant. Iar pentru a nu cădea, apelez la Ceilalţi.Pentru mine însumi sunt cel mai mare duşman şi doar ţinându-mă ocupat cu Ceilalţi, reuşesc să nu mă autodistrug în propria singurătate.
Mă simt liber chiar şi printre oameni.
Genul acela de singurătate în care conştient sau inconştient ne închidem pe noi înşine, îmi aduce aminte de fiecare dată de reacţia melcului atunci când îi atingi ochii. Atunci când îi atingi, se apără şi-i retrage, însă în acelaşi timp îşi retrage şi posibilitatea de-a privi şi de-a se orienta.
La fel şi noi, în momentele vulnerabile, când ne retragem, când credeam că ne apărăm vulnerabilitatea, ne rupem nişte punţi. Ne rupem nişte punţi pe care ar putea circula toate lucrurile frumoase care vin de la Ceilalţi.În mod evident, de la Ceilalţi nu vin numai lucruri frumoase, însă dacă nu riscăm deschiderea noastră, ar trebui să ex-plodăm în propria noastră păguboasă im-plozie.
Mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă propriul organism s-ar închide în sine însuşi cu totul, atunci când este bolnav. Ce s-ar întâmpla dacă corpul nostru ar acţiona atât de orbeşte şi resentimentar?Şi-ar retrage şi posibilitatea de-a se vindeca, în mod evident.Însă din fericire, nu se întămplă astfel.
Atunci când suntem bolnavi, corpul îşi ridică propriile bariere, însă rămâne un sistem deschis, rămâne sugestionabil la stimulii care îl pot vindeca. Îşi permite riscul ca aceeaşi sugestionabilitate să-i provoace mai mult rău.
Astfel, atunci când mă simt singur, primul meu gând este cum pot să mă deschid mai mult, cum