५५५५५

Zicem că suntem creştini, ba chiar religioşi şi dacă îndrăzneşte cineva să ne contrazică suntem în stare să-i luăm chiar la bătaie…Ne ţinem religioşi…dar religia curată cerută de Dumnezeu este să căutăm pe orfani şi pe văduve. Când ai fost ultima dată la o văduvă? Când ai fost ultima dată să vizitezi pe cineva în spital? Când ai stat de vorbă ultima dată cu cerşetorul ce întinde mâna pe margine drumului? Când ai fost ultima dată în puşcărie să duci veste bună a Domnului? Citeşte cu atenţie următorul pasaj…şi gândeşte-te la el aşa cum nu te-ai gândit niciodată Matei 25:34-45 Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pela Mine.” Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?” Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”În cel mai neînsemnat semen al tău este Domnul…şi dacă de semenul tău nu te interesează, atunci de Domnul nu te interesează. Ia hotărârea în inima ta şi în Faţa Domnului ca de azi înainte să te interesezi de toţi acei care eu nevoie de o mână de ajutor, care au nevoie poate doar de o vorbă bună. Dacă zici că eşti religos, lasă să se vadă asta din faptele tale. Nu se ştie ziua când vei ajunge în necaz…şi te întreb…CUM TE-AI SIMŢI DACĂ NIMĂNUI NU-I VA PĂSA DE TINE DACĂ MORI SAU TRĂIEŞTI????

Si trandafirii au spini

Cartea biografică Şi trandafirii au spini reprezintă povestea impresionantă a unui tânăr confruntat cu tot felul de situaţii neprevăzute şi opozabile, dar care reuşeşte în ciuda acestui lucru să supravieţuiască şi să facă, în limita posibilităţilor pe care le are, ceva bun cu viaţa lui.
Povestea lui poate fi povestea ta sau a oricăruia trecut prin situaţii similare. Povestea lui poate încuraja pe mulţi aflaţi în aceeaşi situaţie, sau îi poate ajuta pe mulţi sa aprecieze ceea ce au. Este un exemplu că indiferent de ceea ce suferim, credinţa în Dumnezeu oferă posibilităţi nelimitate şi nebănuite de a transforma un trecut sau prezent plin de suferinţă, într-un viitor bun.

न्नन्न

ma tot intreb ce rost mai au zilele mele,pt ce si pt cine sa mai traiesc si o voce parca imi striga,,renunta la viata"si eu sunt convinsa 90%k ii mai bine sami pun capat zilelor si sa mor k dincolo de moarte nu voi mai suferi atata si poate o sa fie mai bine pt mine si pt cunoscuti si cu timpu o sa ma uite toti cei de pe pamant sau uni nici nu le vor pasa ca am murit.DECI II MAI BINE SA MA DUC DIN VIATA ASTA vb cu cineva,sa-mi spuna ce sa fac,pt ca eu nu mai pot sa gandesc la absolut nimic in privinta mea.Am 25 ani si locuiesc impreuna cu prietenul meu care are 35 de un an si jumatate.tin sa precizes ca locuieste la mine.Aproape toata relatia mea cu el, a fost un calvar, in sensul ca niciodata nu mi-a spus ca ma iubeste,tot timpul s-a ferit de mine cu telefonul,adica niciodata nu am avut dreptul sa ma uit in tel lui.Niciodata nu am stiut ce face.nu are servici,se ocupa cu bursa,cumpara si vinde.Este foarte gelos si ma urmareste tot timpul cu telefoanele.Aproape tot timpul la fiecare cearta care o aveam,imi spunea ca noi nu o sa fim niciodata impreuna pt ca el are alte ganduri.A plecat de foarte multe ori de la mine,dar eu disperata am sunat, l-am implorat sa stea cu mine si sa-mi mai dea o sansa.o sansa, nu stiu pt ce?pt ca nu am grsit cu nimic fata de el.Am vrut de multe ori sa mor,pt ca am considerat ca viata mea fara el nu se poate.ma simt ca o leguma,plang mereu,nu pot sa manac,sunt trista si fara chef de viata.L-a ultima cearta l-am rugat sa mai stea cu mine o luna ,sa ma ajute sa trec mai usor peste despartire,dar stiu ca iar am gresit,ca iar imi fac sperante.A acceptat,si a zis :doar o luna si atat.Sunt diperata,nu am iubit niciodata un om mai mult ca pe el.Parintii mei sunt foarte suparati,niciodata nu l-au suportat,dar nici el.Este o treaba reciproca.Si va rog sa ma credeti ca simt ca am jar in burta atat de tare sufar!!!Nu pot sa ma resemnez nu stiu ce sa fac,nu mai am putere.cand

११११

În liniştea de dinainte,pe-al tristului şi lung covordin frunze rare, rătăciteaş vrea să cad, să pot să mor.
Pe aripa unui sărutaş vrea sub stâncă să cobor,ca valul rece şi pierdutsă mă destram, să pot să mor.
Sub foc mocnit să mă aprindapoi ca jarul în cuptor,fiind cenuşă, să mă-ntind,să mă răsfir, să pot să mor.
În arse raze vreau să stingaceste spectre, voci ce-n cormă tot îndeamnă să te-ating,să mă preling, să pot să mor.Un zambet intr-un ritm cumplit de plictisit spunea As vrea sa bag ?? si nu mintea As vrea sa pot sa gasesc la suflet antidot Dar nimeni nu intelege, impotriva vietii nu exista o lege Asa am invatat ca viata e grea da’ trece Deschid portofelul cu pacate numarate Inchid ochii si-l arunc departe. lume buna... spunetimi va rog cum ma pot sinucire fara durere? mam saturat de viata asta.... am crescut

५५

Nu mai rezist Vreau sa mor! M-am saturat de viata asta plina de c! Ai mei se cearta mereu, la liceu toti ma considera un tocilar(nu sunt,doar ca invat bine),putini sunt cei care vorbesc cu mine,nu am multi prieteni etc etc etc.Singurul lucru pe care il vreau in acest moment es de prietenii falsi,mai pe scurt m-am saturat de viata.Sincer nu stiu de ce scriu aceste randuri acum ... Poate pentru a ma descarca,poate pentru a vedea daca cineva tine intradevar la mine , nu stiu , stiu doar ca totul/toti sunt impotriva mea,nimeni nu ma intelege! Nimeni! Nu vad motive de a-mi continua viata asta,nu vad nici un motiv,simt ca si Dumnezeu m-a uitat si m-a lasat singur. ADIO!te sa mor Vreau sa fiu singura in pustietate .sa nu vad lumina zilei.sa stau sa plang.sa imi termin lacrimile si sa plang cu sange.sa aud sunetul lacrimilor mele pe podeaua rece.sa inghetz.sa mor.sa te uit nu pot deci...solutia finala e.sa ma arunc in suferintza si sa vad doar intunericul sufletuui meu.(( cand am scris asta eram suparata cred ca e ceva ce nu pot descrie in cuvinte. am incercat de foarte multe ori sa ma sinucid doar pentru ca ma simt vinovata. credeti ca este normal? prietenii care ma cunosc cu adevarat imi spun ca sunt un pic nebuna. dar m-am saturat sincera sa fiu de viata asta de cacao . toti in jurul meu ma crede putin nebuna pentru ca sunt foarte इन्चिसा Ma urasc si vreau sa mor. Nu de azi de ieri, ci din totdeauna. Constient sau inconstient, am fost si am ramas cel mai mare dusman al meu.Din zilele cand ma incapatanam sa ies la joaca si ma snopeau toti copii din cartier, din vremurile cand credeam ca de ziua mea pot sa fac orice pana ma pocnea mama si imi dadeau lacrimile Te blestem sa-ti fie greu cum mi-a fost mieSa n-ai pic de liniste si fericireFara tine plange inima meaAcuma sa mor sa as वरा Nu mai vreau lacrimi si suspineNu mai vreau sa aud de tineCe pacat, Sunt singur si suparat.Nu mai am pic de linisteTu ai fost ca o pacosteCe mult am plans,Nu mai am nimic de spus.

३३

De la bun inceput m-a atras lectura acestei carti multumita titlului ? ?Singur pe lume? ? o expresie trista, melancolica, nostalgica, sensibila si profunda. Cu totii ne-am simtit singuri pe lume macar o data in viata, cu totii am simtit ca locul nostru nu era cel in care eram tintuiti intr-un anume timp, intr-un moment aparte. Cu totii am fost, suntem sau vom fi un mic Remi, care ne agatam de perspectiva unui viitor frumos sau a unui trecut placut amintirii, nostalgic, facand astfel fata unui prezent mizer, neasteptat de dificil.

न

Acest articol a rezultat din curajul cuiva care a întrebat “tu ce faci când te simţi singur?”.
Uneori dăruiesc chestii mici şi gesturi mici. Am observat că ridicarea stimei de sine este cea mai la îndemână atunci când dăruiesc ceva.Uneori citesc, ma uit la un film, scriu, sun pe cineva, ies afară.
Mă simt singur atunci când simt că mă cufund în mine însumi, când cad în propriul neant. Iar pentru a nu cădea, apelez la Ceilalţi.Pentru mine însumi sunt cel mai mare duşman şi doar ţinându-mă ocupat cu Ceilalţi, reuşesc să nu mă autodistrug în propria singurătate.
Mă simt liber chiar şi printre oameni.
Genul acela de singurătate în care conştient sau inconştient ne închidem pe noi înşine, îmi aduce aminte de fiecare dată de reacţia melcului atunci când îi atingi ochii. Atunci când îi atingi, se apără şi-i retrage, însă în acelaşi timp îşi retrage şi posibilitatea de-a privi şi de-a se orienta.
La fel şi noi, în momentele vulnerabile, când ne retragem, când credeam că ne apărăm vulnerabilitatea, ne rupem nişte punţi. Ne rupem nişte punţi pe care ar putea circula toate lucrurile frumoase care vin de la Ceilalţi.În mod evident, de la Ceilalţi nu vin numai lucruri frumoase, însă dacă nu riscăm deschiderea noastră, ar trebui să ex-plodăm în propria noastră păguboasă im-plozie.
Mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă propriul organism s-ar închide în sine însuşi cu totul, atunci când este bolnav. Ce s-ar întâmpla dacă corpul nostru ar acţiona atât de orbeşte şi resentimentar?Şi-ar retrage şi posibilitatea de-a se vindeca, în mod evident.Însă din fericire, nu se întămplă astfel.
Atunci când suntem bolnavi, corpul îşi ridică propriile bariere, însă rămâne un sistem deschis, rămâne sugestionabil la stimulii care îl pot vindeca. Îşi permite riscul ca aceeaşi sugestionabilitate să-i provoace mai mult rău.
Astfel, atunci când mă simt singur, primul meu gând este cum pot să mă deschid mai mult, cum

iubie

sas_pageid='7828/82183'; // Page : roportal/forum
sas_formatid=2745; // Format : Large Ad 1 485x350
sas_target='forSMART_category1='+forSMART_category1+';forSMART_category2='+forSMART_category2+';forSMART_detail='+forSMART_detail+';forSMART_search_local='+forSMART_search_local+';forSMART_search_engine='+forSMART_search_engine; // Targeting
SmartAdServer(sas_pageid,sas_formatid,sas_target);
//-->


Majoritatea initiatilor dar si cei ce aspira la initiere, afirma ca iubirea este singura cale spre mantuirea sufletului. Dar, cel putin eu, n-am gasit nicaieri o explicatie a ceea ce este iubirea despre care se vorbeste.Daca este un sentiment, cum sa-l traduc? Pot sa am fata de omul necunoscut pe langa care trec pe strada, acelasi sentiment de iubire ca si pentru tatal sau sotul meu? Sau pot sa iubesc cu aceiasi intensitate copilul strain care mi-a schilodit pisica si propriul meu copil?Daca iubirea este o stare de extaz, obtinuta prin anumite tehnici sau indusa de un maestru sipitual, cat de adevarata este aceasta iubire? Care este fundamentul ei?Sau iubirea poate fi tradusa prin faptele bune pe care le facem: ajutam un batran sa treaca strada, ingrijim un catel orfan, cedam la un privilegiu in favoarea altei persoane ?Iubirea inseamna sacrificiu? Renuntam la functia pe care o meritam in favoarea colegului care si-o doreste sau renuntam la propria viata pentru a salva alte vieti?Iisus Hristos a fost cel ce a propovaduit iubirea si iata ce a spus: "Iubeşte-1 pe fratele tău ca pe propriul tău suflet şi ai grijă de el ca de lumina ochilor tăi. (Lev. 19,18. Mat. 22,34-40. Marc. 12,28-34. Luca 10,25-29. Rom. 13,8-10. Gal. 5,13-15. Barn. 19,5)"Dar tot El a spus: Poate oamenii gândesc că eu am venit ca să aduc pace lumii. Ei nu ştiu că am venit ca să aduc dezbinări în lume, foc, sabie şi război, căci dacă vor fi cinci într-o casă, trei vor fi împotriva a doi şi doi vor fi împotriva a trei, tatăl va fi împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui şi vor sta de unul singur. (Tom. 10. Mih. 7,5-6. Luc. 12,49-53. Mat. 10,34-39. Marc. 13,12)Cine nu-şi urăşte tatăl şi mama nu poate fi ucenicul meu, şi cine nu îşi urăşte fraţii şi surorile şi nu îşi ia crucea, aşa cum am făcut eu, nu va fi vrednic de mine. (Tom. 99. Tom. 101. Mat. 10,34-39. Mat. 16,24-25. Marc. 8,34-35. Luc. 14,25-33)

ओवानी

Am citit şi auzit de multe ori acest pasaj dar parcă niciodată nu i-am simţit greutatea ca acum. De multe ori m-am ascuns după paravanul comod al darurilor şi al abilităţilor personale, considerând că în mod primordial sunt chemat spre alte slujbe dar acum am înţeles că parte integrantă a misiunii mele ca şi creştin este să cercetez pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi nu doar să mă păzesc neîntinat de lume. Nu doar să aprofundez studiul biblic. Nu doar să fiu preocupat de multiplicarea conducerii sau de elaborarea unei filozofii corecte de lucrare. Nu că acestea nu ar fi bune sau necesare, ci doar că ele nu trebuie folosite ca scuză pentru neglijarea împlinirii literale a lui Iacov 1:27.Dupa cum observam in lume, intuneric mare domneste in inima, mintea si viata oamenilor, caci in intuneric sufletesc si trupesc zamislesc si se nasc copii pe fata pamantului. Raul acesta poarta multe nume. Copii acestia se zamislesc ca niste fii ai intunericului, caci se nasc in pacate de desfranare, desi se nasc din parinti crestini. Majoritatea crestinilor au cazut cu totul din harul virtutilor, caci unii dupa ce traiesc necununati, fara binecuvantarea lui Dumnezeu prin preotul din Biserica, nu tin socoteala de posturi, de sarbatori, nu respecta legile dreptei credinte.
Se straduiesc oamenii sa faca multe lucruri bune in viata aceasta, sa aibe o casa mare, calduroasa, conditii bune pentru copii lor, iar aceste lucruri chiar le dobandesc. Problema care ne framanta pe unii dintre noi este a tinerilor, a copiilor orfani. Acestia au oare parte de toate conditiile pe care le avem noi, care avem parinti, casa.. avem destule bunatati, sa spunem... de care sa nu ducem lipsa?
Pe multi tineri ca acestia ii auzim plangand foarte des. Ei vor sa fie mai iubiti de oameni,mai prietenosi cu noi, cei care ii ocolim la tot pasul si ne ferim de ei. Ganditi-va numai la privirea unui copil care este luat de la sanul mamei sale si dat spre adoptie...in camin. El nu stie mare lucru, nu cunoaste inca partea amara a vietii ce il asteapta. Pentru el, lumea pare o camera unde este doar el si mama sa. Departarea de aceasta, departarea de parinti il schimba brusc pe copil, il instraineaza,il face sa se simta exclus de lume, si de accea se retrage intr-o lume riguroasa creeata de el.
Iubiti crestini,tineri si nu numai, noua ni se cade datoria sa ii iubim pe acesti tineri,caci nu ii vom iubi doar pe ei,ci inainte de toate i-L vom iubi pe Tatal, care este in ceruri si vede toate faptele noastre pe care le savarsim,cele rele dar si cele bune. Vai de acesti parinti care si-au abandonat copii! Au parasit niste ingeri,nu doar niste copii. Stim ca "parinte nu este cel care naste,ci cel care il creste pe copil",dar la o varsta copilul incepe sa intrebe despre parintii lui,incepe sa-si puna mii de intrebari la care nimeni niciodata nu i-a putut raspunde. Cunosc si cazuri fericite, copii adoptati cu stiinta de la o varsta mai mare, care acum sunt foarte bucurosi in sanul bisericii,si nu numai. Fete tinere nasc copii,apoi ii arunca sau ii omoara. De ce? A fost oare placerea mai mare la inceput, si nu placerea de a avea,de a creste un suflet?? Ganditi-va numai la miile de vieti, de suflete distruse prin avort! Mai bine lasi copilul singur,in speranta ca il va gasi cineva,decat sa il omori! Dar aceasta este o alta discutie...
De ce ne ferim de acesti orfani? Ei nu sunt tot oameni,ca si noi? Copii din zilele noastre ii batjocoresc, rad de ei pentru simplul motiv ca sunt "diferiti". Diferiti doar cu sufletul. Sunt sigura ca acestia,chiar daca nu au parinti, sau pe cineva care sa le fie aproape in suferintele cumplite ale vietii, il au pe Dumnezeu.Dar Domnul ne trimite pe noi,oamenii, sa-i ajutam pe acesti copii, iar putinul nostru sa il impartim cu ei. Chiar imi amintesc de Duminica trecuta,a tututor Sfintilor,cand la sfarsitul slujbei in biserica in care ma aflam, niste copii printre care si cei orfani sau adoptati, au impartit oamenilor iconite pictate de ei. Se vedeau bucuria si caldura din ochii lor. M-a impresionat acest gest si zambetul lor parca nu era doar al chipului,ci un zambet al sufletului.

orvani

Ninge cu flori de dor în grădina sufletului dar frigul durerii de nu fi găsit încă perechea inimii alungă bucuria în speranţe şi dor. Zăpada inimii a înfrigurat şi astăzi aşteptarea şi nădejdea. În timpul orfan de iubire strigă doar lacrima şi tăcerea. Şi un telefon. Cazimir. Un nume. Un om. Un destin.Un suflet care a cunoscut zborul, dar acum se recunoaşte prizonier al unei singurătăţi aurite.Condiţiile materiale ale familiei în care s-a născut, educaţia deosebită primită, seriozitatea cu care a abordat studiile facultăţii de Arhitectură din capitală, prevesteau pentru Cazimir un drum al reuşitelor pe toate planurile. Dar, de cele mai multe ori, Dumnezeu are pregătite, pentru fiecare din noi, alte planuri decât cele ale părinţilor sau chiar ale noastre. Trăim cu iluzia că doar de noi depinde să reuşim. Că este suficient să avem o diplomă importantă, condiţii materiale care să ne asigure bunăstarea şi independenţa, părinţi devotaţi, prieteni influenţi şi drumul nostru spre culmea gloriei va fi presărat doar cu flori. Nimic mai fals! Asfaltul perfect al autostrăzii succesului coboară, uneori, foarte abrupt în noroiul adânc al unui drum de neînţeles pentru cei care îşi privesc descumpăniţi picioarele învinse de paşii chinuiţi ai eşecului. Şi disperaţi, strigăm spre Cer : Doamne, de ce eu? Şi nu întotdeauna primim şi răspunsul. Fiecare clipă a vieţii noastre este îngăduită şi ocrotită doar de Dumnezeu. Doar EL rânduieşte rosturile noastre. Restul e doar iluzie.Cazimir este un exemplu, dureros de real, al unui asemenea destin. Acum, şi ochii lui Cazimir, înlăcrimaţi şi trişti, privesc tot mai des spre CER. Ochii lui albaştri se ascund în albastrul unui cer pe care nu mai scrie România. Şi lacrimile au gustul florilor de măr din curtea casei. Copil unic al unei familii puternice atât material dar mai ales intelectual, s-a bucurat de ocrotirea şi îndrumarea părinţilor, dar mai ales a unei rude foarte apropiate, care prin importanţa activităţii de o viaţă şi-a lăsat numele unei şcoli importante a învăţământului românesc. Ca student, al facultăţii de Arhitectură din Bucureşti, foarte inteligent şi cu o frumuseţe fizică după care suspinau multe inimi de domnişoare, şi-a creat o lume specială în care puterea lui de creaţie şi de muncă au născut proiecte şi realizări deosebite. Fiecare zi însemna pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, fiecare noapte, o nouă etapă de muncă pentru următorul asalt. Artist şi visător a reconstruit lumea cu ochii minţii şi a încredinţat-o planşetei în proiecte fără cusur. Şi premiile n-au întârziat să vină.Săgeata dragostei i-a adus şi primul conflict. Cu el şi cu lumea.Îndrăgostit, fără rezerve, de o fată din celălalt colţ de ţară, s-a lovit de îndoielile părinţilor care şi-ar fi dorit un alt caracter feminin pentru fiul lor. Anii studenţiei au curs repede printre planşete, săruturi, vise, dorinţe, împliniri, certuri cu familia şi s-au încheiat cu hotărârea lui definitivă de a se căsători cu Maria. Naşterea fetiţei a fost şi va rămâne pentru Cazimir cea mai importantă şi cea mai fericită zi din viaţa lui. Acolo, pe sălile spitalului, tatăl din el a înflorit într-un nesfârşit univers de iubire, dăruire, tandreţe , mândrie. Din prima clipă de viaţă Iulia a devenit pentru el " prinţesa". A îngenuncheat mereu lângă inima ei, ca reverenţă şi mulţumire pentru darul divin pe care fiica lui îl întrupa. Aceeaşi ochi albaştri, acelaşi zâmbet, aceeaşi frumuseţe fizică vecină cu perfecţiunea, făcea din perechea tată-fiică o prezenţă întotdeauna remarcată ca fiind dincolo de normal. Cu fiecare zi apropierea dintre ei cunoştea noi înfloriri. Părinţii, rudele, prietenii toţi s-au văzut nevoiţi să-şi închidă temerile şi îndoielile într-un trecut uitat. Nesfârşita bucurie tată-fiică inunda timp-spaţiu-oameni, luminând cu lacrimi ochii bunicilor vrăjiţi de puterea iubirii unui copil ca un înger. Dar timpul bucuriei s-a oprit brusc când, după revoluţie, Cazimir a hotărât, împreună cu Maria, să plece toţi trei în Occident. Era un arhitect de mare talent şi obosise să vegeteze în faţa unei planşete desenând blocuri comuniste. Îşi dorea competiţia cu profesionişti adevăraţi, într-o lume a valorilor reale. Hotărârea lui Cazimir a fost pentru părinţii lui similară cu prăbuşirea Cerului. Singurul copil pleca dincolo de sufletul lor şi mai lua cu el şi singura nepoată a vieţii lor. Bătrâni şi bolnavi, au acceptat fără bucurie şi fără condiţionări. Îşi iubeau atât de mult copilul încât preţul singurătăţii lor nu mai conta. Cazimir a plecat însoţit de fiică şi soţie, cu inima împărţită între zâmbet şi lacrimă, purtând în bagaje şi îngrijorarea pentru cei doi părinţi rămaşi orfani într-o casă mult prea mare şi prea singură pentru bătrâneţea lor. Glasul şi paşii zburdalnici ai copilului au fost înlocuiţi de ţipătul zilnic al telefonului care le mai ostoia dorul dar le şi izvora lacrimile.Talentul, munca îndârjită şi neobosită cu care Cazimir a intrat în Occident, au dat rezultate nebănuite. A urcat repede treptele foarte grele impuse străinilor şi a reuşit să ocupe o funcţie destul de greu de atins chiar şi de un occidental. Visul studenţiei de a reconstrui lumea şi-a deschis larg aripile, zburând cu George dintr-un colţ al lumii în altul. Maria, profesoară, nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă. Dar nici nu era nevoie. Iulia era cea care avea nevoie acum de mama ei. Marile proiecte ale lui Cazimir le-au adus, fireşte, şi foarte mulţi bani. S-au mutat într-o casă imensă, cu piscină, au înconjurat lumea călătorind, i-au oferit copilului cele mai bune şcoli, cursuri de echitaţie, costume speciale de călărie, cursuri de înot, de dans, şi tot ce mica prinţesă şi-ar fi putut dori. Pentru Cazimir fericirea era perfect rotundă. O sfera netăiată încă de zei. Universul arhitecturii şi al familiei îşi deschiseseră larg porţile raiului.Dar, într-o zi şi peste el s-a prăbuşit Cerul. Albastrul privirii a sângerat când soţia l-a anunţat că ea se va întoarce în România împreună cu fiica lor. Nu mai suporta exilul şi îşi dorea ca Iulia să înveţe în România. În zadar a încercat Cazimir să-i explice că e aproape o nebunie să trimiţi la o şcoală românească, în clasa a opta, un copil care abia vorbeşte româneşte, fiindcă a plecat când rostea abia primele cuvinte. În zadar inima lui de tată striga cu disperare că nu poate îngădui să nu-şi vadă prinţesa în fiecare zi. În zadar arhitectul din el se chinuia să-i arate Mariei că întoarcerea lui în România, din punct de vedere profesional şi material, ar însemna o prăbuşire. În zadar soţul, bărbatul, tatăl din el insista s-o roage, s-o implore, s-o facă să înţeleagă că inima şi sufletul lui nu pot suporta o astfel de ruptură. Nici un argument raţional, emoţional, material, sentimental n-a reuşit s-o oprească pe Maria. S-a întors şi Cazimir, dar a rămas aici doar pe durata concediului. Sfârşitul verii a însemnat şi sfârşitul bucuriei şi liniştii pentru tatăl devenit orfan de copilul lui. Şi-a strivit de albastrul cerului albastrul înlăcrimat al ochilor. Şi-a muşcat cu disperare gustul mângâierilor a două mâini de copil. Şi-a rănit paşii pe cioburile drumului pustiu rămas în urma unui vis furat. Avionul şi durerea s-au înălţat spre cer, lăsând striviţi de lacrimi şi distanţă doi părinţi împietriţi în lacrimi, un copil sărăcit de iubirea unui tată perfect şi o soţie. Toţi în aceeaşi casă. Timpul lor a început să curgă prin clepsidra unui calendar scris de telefoanele zilnice ale lui Cazimir. Acasă, părinţii se împăcau tot mai greu cu prezenţa unei soţii dezertoare, care, şi aşa, nu fusese pe placul lor. Dar se ostoiau cu prezenţa nepoatei, îngerul lor de fiecare clipă.Cazimir trăia, împărţit între două lumi. Cea reală, formată din excepţionala viaţa profesională şi cea dezolantă, a fericirii absente care îi sărea de gât ori de câte ori deschidea uşa casei evadate din prezent. Maria nu i-a vorbit niciodată despre un posibil divorţ. I-a spus mereu că era doar o perioadă necesară în educaţia fiicei lor, care implica, printre altele, şi cheltuieli foarte mari. Şi a insistat ca toţi banii familiei lor să fie transferaţi la o bancă din România. Moral şi devotat, Cazimir n-a avut nici o clipă de îndoială că aceasta ar fi soluţia cea mai bună. Inima şi gândul lui erau cu totul închise în familie, chiar dacă simţea totuşi ruptura prin numărul imens de kilometri. Primul an a trecut foarte greu pentru toţi, fiecare numărând cu măsura propriei dureri zilele până la vacanţa de Crăciun, apoi până la cea de Paşti, când Cazimir se întorcea acasă. Doar zilele îmbrăţişării cu fiica sa mai aduceau o fărâmă de zâmbet şi lumină pe chipul chinuit de dor al tatălui. Încercau să facă din fiecare clipă petrecută împreună o eternitate şi o amintire cât mai vie pentru zilele triste ale îndepărtării. Cazimir se topea de dor şi neputinţă privindu-şi fiica cum creşte fără el şi încerca să nu vadă regresul din ce în ce mai evident al copilului care trăise în cea mai civilizată ţară din lume. Dar greul abia începea…Maria i-a spus fără nici o remuşcare , că nu mai poate locui împreună cu părinţii lui şi va pleca împreună cu Iulia într-un orăşel din Moldova, aproape de familia ei. Pentru toţi vestea a avut puterea unui trăznet. Cum e posibil să renunţi la o familie, la o ţară a valorilor şi a perfecţiunii, pentru un oraş uitat de lume nimeni nu a putut să înţeleagă sau să explice. Maria a scos toţi banii din contul bancar (o sumă greu de scris) şi a înaintat divorţul. Cazimir şi-a privit consternat contul furat, copilul furat, familia risipită, visele ucise…Părinţii lui, tot mai bătrâni şi mai singuri se loveau de pereţii pustii ai unei case din care liniştea, bucuria, nestăvilita energie a unui copil atât de iubit dispăruseră fără urmă. Se mai gândeau şi la banii ( Doamne, şi ce sumă) pe care fiul lor nu s-a gândit nici o clipă să îi protejeze. Dar pentru Cazimir pierderea banilor a fost cel mai uşor de suportat. „ Acum pot să-i fac mult mai repede şi mult mai mulţi. Doar trădarea este cea care nu are preţ. Şi iubirea."Pentru el timpul agonizează într-un permanent anotimp al durerii." Sunt foarte important din punct de vedere profesional, am o casă foarte mare, o piscină pustie, maşină, călătoresc prin toată lumea dar sunt sărac, foarte sărac. Sărac de iubire." Poartă cu el, în fiecare clipă, geamătul sufletului strivit sub greutatea unei singurătăţi din care nimeni nu poate să-l scoată. „Sunt prea bogat material şi un veşnic cerşetor de iubire." Se ridică din cenuşa propriei arderi doar în zilele de vacanţă când schimbă avioane şi trenuri ca să ajungă la fiica sa. Viaţa lui are un singur reper stabil: Iulia. Restul e durere şi înstrăinare. Timpul lui, covor negru de gânduri şi cioburi de inimă plângând în însingurarea serilor tot mai întunecate de dor.De foarte puţin timp tatăl lui a plecat spre lumea celor blânzi şi drepţi. Printre fulgi de zăpadă şi lacrimi de rămas bun cuvintele de condoleanţe au rămas mute. Încercam să-i spun prin cuvinte că sunt alături de el dar, glasul lui Cazimir, dispărea cu fiecare clipă, gâtuit de pierderea mult prea grea suferită de bruma de linişte şi îmbărbătare pe care o găsea întotdeauna în cuvintele tatălui.A plecat spre aeroport orfan de tot ce înseamnă iubire : copil orfan, tată orfan, soţ orfan.Într-o biserică de cartier, am aprins lumânările amintirii şi nădejdii. Mama lui, îngrijorată dar tainică, priveşte cu surprinzătoare putere spre centenarul care se apropie de ea cu paşi repezi şi îşi împarte timpul între treburile casei şi telefoanele zilnice ale lui Cazimir. Şi îl roagă cu durere pe Dumnezeu să îngăduie şi pentru fiul ei perechea inimii. E aproape seară. E aproape linişte. Foşneşte apusul printre brazi căutându-mi privirea şi aşteptarea.Şi iar s-a făcut frig.Îmi ascund paşii prin ninsoarea florilor de tei şi dor.Hoinăresc prin înserare călcând sfios printre speranţe.Speranţa de a găsi şi eu, şi tu, şi toţi cei singuri, perechea inimii.Şi aş vrea să îngenunchez sub crengile mirese ale unui cireş înflorit, ascultându-i dorul şi sevele înălţând din ţărână Iubirea, visul frumos al inimilor pereche. Acum fiecare copac este un triumf al vieţii, înveşmântat în flori şi vise şi nu poţi trece absent, cu fruntea grea de gânduri şi privirea legată de pământ. Doar Cerul e nădejdea şi liniştea noastră.

फ्री mor

dacă tu vei pleca, peste inima mea
Acord("D");
D
Acord("A");
ASe lasă-ntuneric şi lespede grea
Acord("E");
ENu pot să zbor, nu pot să mor
Acord("D");
D
Acord("A");
A
Acord("E");
Eşi ce greu îmi e mie şi ţie usorDacă vrei să rămâi ca şi-n ziua dintâiÎţi dărui o oră cu gust amăruiNu pot să zbor, nu pot să morşi ce greu îmi e mie şi ţie uşorPoate chiar te-ai mutat, visul meu tulburatÎn gândul de taină al altui bărbatNu pot să zbor, nu pot să morşi ce greu îmi e mie şi ţie uşorDacă vei reveni, într-o palidă ziVoi fi tot acelasi, dar tu cum vei fi?Nu pot să zbor, nu pot să morşi ce greu îmi e mie şi ţie uşorDac-ai fost nici nu ştiu, şi mi-e greu să mai fiuCe dor mi-e de tine acuma târziuNu pot să zbor, nu pot să morşi ce greu îmi e mie şi ţie uşor

गिअर फ्रु

vreauu sa mor ...chiar imi doresc asta!!vreau sa ma transform in cineva sau ceva care si sa nu fiu recunoscuta!vreau sa mor!!! e tot ce vreau....sa nu mai exist ..sa ma transform in mii de particule si sa nu mai exist!!!motivele sunt multe ptr ceea ce mi doresc ...imi doresc asta din tot sufletul meu!!!vreau sa mor..mi-as pune capat vietii in momentu asta..fara nici o indoiala dak nu ar fi parintii care or sa sufere..parintii nici nu jtiu dak sunt ai mei sau nu ..sau cine stie ce parintii am pe undeva prin lumea asta....care m-au abandonat si m-am trezit in familia asta...si nu zic k mi-e groaza aici..dar uneori cand vad diferentele dintre mine si frate miu mi se duce pamantul de sub picioare si realizez k toate barfele din cartier sunt adevarate ..k sunt infiata....A Si nu asta e motivul ptr care vreau sa mor..nu1!!!!!am eu altele...ale mele...insa vreau sa mor...si vreau sa fie cat mai ujor...vreau sugestii si nu glumesc...vreau cineva sa ma omoare!!!va rog!!!si va rog din tot sufletul meu!!vreau sa mor:((((((((

noaptea vine pe ascuns, cand se lasa seara... asa in suflet mi-ai patruns, ca floarea primavara... n-as fi crezut sa vad o stea mergand dupa m

n bb

वरु सा mor

Am trecut linia... am depasit momentul... am uitat lacimile... Ma inec in uitare, dar ramane durerea, durerea aceea surda ce se imprastie in suflet si nu vrea sa plece, sta acolo ghemuita parca, gata sa izbucneasca si mocneste... mocneste ca focul iarna... Sunt momente cand stau si plang... plang... da, plang... E timpul sa spun adio... Adio deci, adio tie STRAINE... acel TU care ai intrat in viata mea, mi-ai luat zambetul, mai secatuit de tot, de tot ce era bun si pur... M-ai aruncat in disperari reci, intunecate. Astept sa te vad peste ani si ani, cand am promis ca te voi cauta, sa vad ce a ramas din iubirea mea... acea iubire... Mereu, mereu, imi amintesc ziua... ziua cand am plecat cu sufletul pierdut si inecat in lacrimi. Intrebam Divinitatea de ce, cum si cand? Simteam cum ma prabusec incet si sigur de pe culmile unui munte... si nu vedeam nimic, doar un gol imens in jurul meu... Ma rog ca inima mea sa nu fie atat de franta sa pot sa mai fiu eu, DA eu, mai sti? Sa nu ma simt incomplecta

azi in miercurea mare inainte de pasti stau singura in casa si ma tot intreb ce rost mai au zilele mele,pt ce si pt cine sa mai traiesc si o voce parc

 x place sa iau lumea asa de mica  ca  nu ieste a de var in ceput de   la toti pr  toti  nutiu ce sa vac nu cret ca lume  totii mine  nu ieste  pic de rucine toti zice ca dum  dar nu ti ce sa crezi mia place sa mor  o data sa cap de lumea asta  nuti ce sa vac tot singur sint  parca nu mai  in credele  in luma  asta  , daca  vorbeti mult de contidera   ne bun  nuti ce sa as vrea sa  vor si cret ca tiu cum  prin ta blete 

सिंगुर दर trist

Cand avea trei ani, parintii lui s-au hotarat sa scape de el. L-au dus la un orfelinat si l-au lasat acolo. De-atunci, viata lui e un nesfarsit cosmar. Si totusi, sufletul lui a ramas neatins. A scris caiete intregi de poezii, multe din ele fiind publicate intr-un ziar local. Poezia si rugaciunea au ramas singura lui alinare. Scrie mult, plin de ardoare, pe unde apuca. In gara, pe strada, prin parcuri, ori prin ruinele unei case unde si-a gasit culcus de cativa ani. Ore in sir sta ghemuit si scrie. Versuri stangace, povesti naive, fraze gafaite, strigate sacadate. Am ales cateva
din poeziile lui pentru a le publica. Nu le luati in ras. Sunt versurile unui tanar aruncat la gunoi de parinti, torturat de colegi, bestelit si batut de profesori, haituit de autoritati. Aici, in versurile astea stangace, sunt adunate visele lui. Vreau viata…vreau sa traiesc….de ce nu ma pot bucura de ea?….” erau cuvintele lui, si dupa 2 zile s-a stins. De ce Dumnezeu a avut nevoie de el acolo sus? S-a prins de acea ata alba ce mergea sus catre cer…a cerut acea ata…”da-mi ata aia alba…caci eu trebuie sa ma duc sus, dar fara voi”.Si a ajuns sus….el e inger….ne priveste…ne vegheaza…”ma bucur ca radeti, sa ii saluti pe toti”Ultimele lui cuvinte ce m-au intarit…au fost “mi-e mila de voi, nu plangeti”….si a plecat…..si-a dat ultima suflare….nu mai e.A plecat suparat ca nu si-a trait viata….dar bucuros…”am o familie minunata, va iubesc pe toti…stiu ce e dragostea…deci pot sa mor linistit…”Si parca il simt langa mine…mi-e dor de el.

impartasesc sentimentele, bucuriile si dragostea(aceea pe care am dobandit-o sau autodobandit-o pana in prezent), dar dau de obstacole si anume ca daca nu sunt stabil material nu pot sa am o prietena sau nu poate fi prietena mea... oare de ce nu se intelege deloc faptul ca se paote incepe de la zero (multi asa mi-au impartasit-o experianta lor si ca s-au ajuns bine)... Inteleg ca vrea sa nu duca lipsa material de nimic si de grija zilei de maine, dar pentru asta am putea lupta impreuna si am fi mult mai fericiti... am dreptate?Si mai apare fenomentul complexitate si asta e iar o problema(adica faptul ca eu sunt orfan si ca nu am pe nimeni sunt vai si amar de mine...), de ce atatea prejudecati?

MI SOMN

IN PLACE SA  IEAU  NU MERITA NIMIC DE  TOT  MAI RAU MA  SIMT  INCET SI BINE CEL MAI MINE SUPRA DOZA MARE  TI SE OPRESTE  INIMA  SAU POTI VACE O EPATIA  B AS FREA SA MOR . INCERI  TOTI  CINTA  DAR NU MERITA SA TRAIETI PE PAMINT  MI SOMN DE TOT