Un suflet care s-a aflat acolo cand celalalt era prea gol si suferea prea mult, reusind numai sa-i aduca alinare, de fapt incredere in sine si atat!
Suflete pereche! Exista suflete pereche care, incredibil, nu pot fi impreuna niciodata, suflete sortite intr-un fel tristetii si durerii neimplinirii. Atunci iti spui: sufletul meu pereche e pierdut, il voi regasi poate, candva, intr-o alta viata!Din fericire, avem capacitatea asta, putem uita macar cu mintea si pastra numai (remsori)
sentimentele si tot ce a fost frumos, fiecare clipa distincta si minunata pe care am trait-o.
Ce ne-am dorit, ce am avut din tot ce am vrut, se va pastra acolo, odata cu trairile, cu tot ce am simtit si nu va disparea niciodata, chiar daca sufletul nostru pereche merge mai departe pe drumul lui, nu impreuna cu sufletul care ii este daruit.
Nu e niciodata de ajuns tot ce poti Iar cei norocosi, asa ca mine, raman dupa erele lor intunecate, cu prieteni...
Am fost insuportabila, enervanta, iritanta si ar mai fi cateva dar nu vreau sa exagerez... Atat de multa bucurie imi aduce in suflet amintirea prietenelor mele ce m-au lasat sa cad in felul meu... ca sa ma ridice in felul lor... si le ador!!! Le multumesc!!! Plang de fericire pentru ca le am!!!
pe care o iubesc... nu e vorba de o familie ce am intemeiat-o eu... Nu... e vorba de familia ce mi-a dat-o Dumnezeu: mama, tata, fratii mei... Ei bine, ne intelegem bine foarte rar... dar foarte rar... Asta ma face sa ii iubesc si mai mult pentru ca prin asta m-au invatat sa imi sustin parerile sau sa cer iertare, m-au invatat ca suntem toti diferiti si ca trebuie sa ne sarbatorim diferentele...
Am mai luat aminte de la ei ce inseamna sa nu fii iubit si asa m-au invatat sa fiu fericita pentru cele mai mici lucruri... Poate suna ciudat, dar ii ador si pe ei!!! Ii ador pentru ca ma ador pe mine, iar fara ei nu as fi fost la fel... Mai am si visele mele! Ei bine, fara ele chiar as fi fost seaca.
Iar acum spre final... marturisesc, ca acum cateva luni am supravietuit unei tentative de sinucidere... Cu fiecare ceartă distanţa devine şi mai mare… parcă se cască un hău în care îmi este frică să privesc…
Fiecare ceartă îmi goleşte sufletul puţin câte puţin….
Insă speranţa nu-mi moareDe ce oare nu putem înţelege tot ce gândeşte cel drag? De ce nu putem înţelege tot ce este in sufletul celui drag? De ce atunci când încercăm să ne spunem păsul ne facem neînţelesi?
Suflete pereche! Exista suflete pereche care, incredibil, nu pot fi impreuna niciodata, suflete sortite intr-un fel tristetii si durerii neimplinirii. Atunci iti spui: sufletul meu pereche e pierdut, il voi regasi poate, candva, intr-o alta viata!Din fericire, avem capacitatea asta, putem uita macar cu mintea si pastra numai (remsori)
sentimentele si tot ce a fost frumos, fiecare clipa distincta si minunata pe care am trait-o.
Ce ne-am dorit, ce am avut din tot ce am vrut, se va pastra acolo, odata cu trairile, cu tot ce am simtit si nu va disparea niciodata, chiar daca sufletul nostru pereche merge mai departe pe drumul lui, nu impreuna cu sufletul care ii este daruit.
Nu e niciodata de ajuns tot ce poti Iar cei norocosi, asa ca mine, raman dupa erele lor intunecate, cu prieteni...
Am fost insuportabila, enervanta, iritanta si ar mai fi cateva dar nu vreau sa exagerez... Atat de multa bucurie imi aduce in suflet amintirea prietenelor mele ce m-au lasat sa cad in felul meu... ca sa ma ridice in felul lor... si le ador!!! Le multumesc!!! Plang de fericire pentru ca le am!!!
pe care o iubesc... nu e vorba de o familie ce am intemeiat-o eu... Nu... e vorba de familia ce mi-a dat-o Dumnezeu: mama, tata, fratii mei... Ei bine, ne intelegem bine foarte rar... dar foarte rar... Asta ma face sa ii iubesc si mai mult pentru ca prin asta m-au invatat sa imi sustin parerile sau sa cer iertare, m-au invatat ca suntem toti diferiti si ca trebuie sa ne sarbatorim diferentele...
Am mai luat aminte de la ei ce inseamna sa nu fii iubit si asa m-au invatat sa fiu fericita pentru cele mai mici lucruri... Poate suna ciudat, dar ii ador si pe ei!!! Ii ador pentru ca ma ador pe mine, iar fara ei nu as fi fost la fel... Mai am si visele mele! Ei bine, fara ele chiar as fi fost seaca.
Iar acum spre final... marturisesc, ca acum cateva luni am supravietuit unei tentative de sinucidere... Cu fiecare ceartă distanţa devine şi mai mare… parcă se cască un hău în care îmi este frică să privesc…
Fiecare ceartă îmi goleşte sufletul puţin câte puţin….
Insă speranţa nu-mi moareDe ce oare nu putem înţelege tot ce gândeşte cel drag? De ce nu putem înţelege tot ce este in sufletul celui drag? De ce atunci când încercăm să ne spunem păsul ne facem neînţelesi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu